Drum cu probleme!** Traseu dificil pentru echipa României în cursa pentru calificarea la CM 2014 din Brazilia

Drum cu probleme!** Traseu dificil pentru echipa României în cursa pentru calificarea la CM 2014 din Brazilia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipele din grupa României pentru Mondialul din Brazilia au ajuns, în sfârșit, la un acord în ceea ce privește țintarul meciurilor din preliminarii. Naționala lui Pițurcă va debuta în drumul spre CM împotriva Estoniei, pe 7 septembrie 2012, în deplasare, urmând ca spre finalul calificărilor să joace pe teren propriu cu cele două mari contracandidate la locul secund: Turcia și Ungaria.

„Strict din punctul nostru de vedere, programul este unul bun, incomparabil cu cel stabilit pe 24 octombrie și pe care noi nu l-am acceptat”, a spus Victor Pițurcă imediat după întâlnirea cu omologii din Grupa D de la Amsterdam. Prima concluzie în urma întâlnirii de ieri este că lunile octombrie și martie, din 2012, respectiv 2013, vor fi decisive pentru tricolori. ProSport prezintă avantajele și dezavantajele programului pe care tricolorii îl vor avea în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2014.

AVANTAJE
Federalii și-au dorit încă de la bun început ca din primele trei partide să poată să scoată șapte puncte. Programul fixat ieri, la Amsterdam, nu e departe de ceea ce a vrut FRF. Chiar dacă va începe în deplasare, naționala va juca împotriva unei echipe pe care o poate învinge, Estonia. Apoi ar urma o formalitate pe teren propriu cu Andorra și un prim test dur „afară” contra Turciei. „Începem cu două meciuri din care putem obține punctaj maxim”, a spus și Victor Pițurcă pentru frf.ro.
Un alt plus al negocierilor de ieri ar fi că, în a doua parte a campaniei de calificare, România va juca în țară contra principalelor contracandidate la locul doi: Ungaria (6 septembrie) și Turcia (10 septembrie). Tricolorii vor avea și posibilitatea unui finiș cu șase puncte, întrucât ultimele două partide vor fi cu Andorra, în deplasare, și cu Estonia, în țară. „Încheiem cu o programare avantajoasă, cu trei jocuri acasă și unul în deplasare”, e de părere selecționerul.

DEZAVANTAJE
Un prim lucru pe care oamenii care se ocupă de destinele echipei naționale ar fi vrut să îl evite ar fi fost ca ultimul meci cu Olanda să aibă o importanță cât mai mică. Adică să fie undeva spre finalul campaniei. Acest lucru n-a fost obținut în urma negocierilor de la Amsterdam, iar România va juca împotriva batavilor pe 16 octombrie, data ultimului meci din 2012, și pe 26 martie 2013, moment în care fiecare echipă va avea încă patru partide de disputat.

Din strategia României făcea parte și izolarea partidelor cu Olanda, marea favorită a grupei. Adică să nu jucăm împotriva celui mai puternic adversar la o distanță de patru zile de un meci contra Turciei și Ungariei, echipele alături de care ne vom bate pentru locul secund. Naționala n-a reușit acest lucru nici în tur, nici în retur și s-a ales cu două „duble” de foc! În octombrie 2012, Turcia – România și România – Olanda, iar în martie 2013 Ungaria – România și Olanda – România.

România va începe campania de calificare în deplasare, lucru care nu era inițial pe placul federalilor. Mai mult, prima partidă din 2013 va fi tot pe teren străin, în Ungaria, și apoi, la patru zile distanță, în Olanda.

Preliminarii CM, Grupa D

2012
7 septembrie: Estonia – România
(se mai joacă Andorra – Ungaria și Olanda – Turcia)
11 septembrie: România – Andorra
(se mai joacă Turcia – Estonia și Ungaria – Olanda)
12 octombrie: Turcia – România
(se mai joacă Estonia – Ungaria și Olanda – Andorra)
16 octombrie: România – Olanda
(se mai joacă Ungaria – Turcia și Andorra – Estonia)

2013
22 martie: Ungaria – România
(se mai joacă Andorra – Turcia și Olanda – Estonia)
26 martie: Olanda – România
(se mai joacă Turcia – Ungaria și Estonia – Andorra)
6 septembrie: România – Ungaria
(se mai joacă Turcia – Andorra și Estonia – Olanda)
10 septembrie: România – Turcia
(se mai joacă Ungaria – Estonia și Andorra – Olanda)
11 octombrie: Andorra – România
(se mai joacă Estonia – Turcia și Olanda – Ungaria)
15 octombrie: România – Estonia
(se mai joacă Turcia – Olanda și Ungaria – Andorra)

Cel mai ușor țintar: Ungaria!

Ungaria – Pare să aibă cel mai ușor program, la o primă vedere. Debut facil cu Andorra, în deplasare, apoi joc pe teren propriu contra Olandei. Un nou meci accesibil afară contra Estoniei și partidă acasă cu Turcia. Dintre toate contracandidatele României, maghiarii au avut parte de cel mai facil țintar.
Turcia – Va începe și automat va termina campania de calificare împotriva Olandei, ceea ce poate fi un mare dezavantaj. În ultima partidă din grupă, această situație s-ar putea răsturna în favoarea turcilor în cazul în care batavii vor fi deja calificați.

Olanda – „Are un program mai dificil, cu un start pe măsură după Euro 2012”, a comentat Victor Pițurcă. Selecționerul are dreptate, întrucât „Portocala mecanică” va întâlni Turcia (a) și Ungaria (d) în primele două partide. Lucrurile se vor schimba ușor în 2013, când batavii vor începe cu o „dublă” pe teren propriu, Estonia – România.

„Începem cu două meciuri din care putem obține punctaj maxim, urmează două „duble” dificile în octombrie 2012 și martie 2013, dar încheiem cu o programare avantajoasă”, Victor Pițurcă, antrenor România

„Era foarte important să nu ajungem în situația ca FIFA să decidă programul grupei. Pentru noi, țintarul nu este deloc rău. Vom începe să ne observăm adversarii din această grupă”, Sandor Egervari, antrenor Ungaria

„Avem parte de un țintar destul de accesibil. Dacă nu ar fi fost cele două duble Turcia – Olanda și Ungaria – Olanda, poate că ar fi fost mai bine”, Vlad Chiricheș, fundaș România.

56 este locul pe care termină naționala României în clasamentul FIFA pe 2011, același ca la finele anului trecut

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham – Liverpool 3-6
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial:
BREAKING | Valeriu Iftime, OUT! A anunţat că s-a retras oficial: "Chiar dacă nu sună bine"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
Ce este gradul de îndatorare şi cum îl calculăm atunci când cumpărăm o casă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
×